informatii despre peisajul teatral din acea perioada gasim in volumul IX [1940-1947] din tratatul “Istoria Romanilor”, editat de Academia Romana si aparut la Editura Enciclopedica [paginile 1018-1019 // sectiunea 6/ Teatrul]// a se citi cu ghilimele |>informatia este de fapt din articolul Danielei Gheorghe: Ascensiunea si declinul teatrului Romanesc in anii ’20-’40
– un segment dinamic in peisajul teatral al epocii il constituie numeroasele companii particulare [unele cu existenta efemera], de un prestigiu deosebit se bucura Compania “Bulandra”, “I.L. Caragiale”.
Compania Carabus a lui Constantin Tanase ii atrage pe amatorii de revista
Teatrul Comedia, condus de Sica Alexandrescu, ramane sediul spectacolelor spumoase de bulevard
Teatrul din Sarindar, fondat in 1939 de Maria Filotti, se impune prin montari ingrijite si calitatea trupei, formate mai ales din tineri
Teatrul Munca si Lumina, al carui animator este Victor Ion Popa, se adreseaza publicului popular
In plin razboi isi deschid portile alte companii particulare:
Teatrul Nostru, condus de Dina Cocea si Forty Etterle [fondat la inceputul stagiunii 1941-1942]
Teatrul Mic, unde se monteaza cu precadere piese din repertoriul italian si francez
Dupa terminarea razboiului sunt inaugurate noi teatre particulare: Modern, Odeon (construit de inginerul Ciulei pentru fiul sau, Liviu Ciulei), Mogador
Dupa instalarea guvernului Petru Groza, in martie 1945, noua orientare politica a Romaniei incepe sa se repercuteze si asupra teatrului. In toamna lui 1945 ia fiinta in Capitala sub conducerea vechiului militant socialist N.D. Cocea, prima institutie de “profil nou”: Teatrul Poporului, care isi creaza pana in 1947 filiale in mai multe orase [in ianuarie 1948, Teatrul Poporului avea cinci trupe regionale, cu sediile in Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara si Brasov]. In repertoriu sunt incluse si piese din dramaturgia sovietica.
In august 1947 intra in vigoare noua lege a teatrelor si tot atunci se infiinteaza Consiliul Superior al Literaturii Dramatice si al Creatiei Muzicale. Este debutul ideologizarii teatrului romanesc, care odata cu desfiintarea in 1948 a companiilor particulare, intra in perioada sa proletcultiste.